Salubritate
Salubritatea reprezinta serviciul public care se ocupa cu curatenia la nivelul comunei.
Modalitatea de gestionare a deșeurilor periculoase generate în gospodării, se realizează după cum urmează:
- în cadrul unor companii organizate de primărie și operatorul economic de salubritate, cu ajutorul hazmobilelor, periodic, la date și locații bine stabilite de comun acord între administrațiile publice locale și operatorul de salubrizare. În locația și data stabilită, hazmobilul staționează minim 4 ore. Populația este înștiințată de aceste date și locații și aduce deșeurile la hazmobil, fiind preluate cu titlul gratuit dacă sunt în cantitate de până la 20 kg. Pentru cunoasterea datelor si locatiilor va rugam sa urmariti site-ul celor 2 primarii: Bucovat si Predesti.
Dezvoltare durabila
Dezvoltarea durabilă reprezintă realizarea unei calităţi mai bune a vieţii în prezent fără a compromite şansa generaţiilor viitoare la un trai cât mai bun. Aceasta înseamnă realizarea unui echilibru între dezvoltarea economică, cea socială şi protecţia mediului înconjurător. Conform viziunii dezvoltării durabile, progresul integrează obiective imediate şi pe termen lung, acţiuni locale şi globale, probleme economice şi de mediu, toate fiind inseparabile. Dezvoltarea durabilă urmăreşte şi încearcă să găsească un cadru teoretic stabil pentru luarea deciziilor în orice situaţie în care se regăseşte un raport de tipul om/mediu, fie că e vorba de mediul înconjurător, economic sau social.
Fiecare om, conștient sau nu, poate contribui la dezvoltarea durabilă. De fapt, se poate vorbi de o gândire de durată atunci când se colectează (depun) deșeuri din plastic sau hârtie în locurile special amenajate.
Economia verde, aşa cum este definită de recentul Raport al Programului Naţiunilor Unite pentru Mediu (lansat în februarie 2011), are ca rezultat îmbunătăţirea bunăstării şi echităţii sociale, concomitent cu reducerea semnificativă a riscurilor de mediu şi deficitului ecologic. Tranziţia spre o economie verde înseamnă politici şi investiţii care vor decupla creşterea economică de creşterea consumului curent intensiv de materii prime şi energie. O economie verde poate fi gândită ca o economie cu emisii reduse, prin utilizarea eficientă şi durabilă a resurselor şi asigurarea incluziunii sociale. Într-o economie verde, creşterea veniturilor şi ocuparea forţei de muncă ar trebui să fie impulsionate de către investiţiile publice şi private ce reduc emisiile de carbon şi poluarea, sporesc eficienţa energetică şi eficienţa resurselor, şi previn pierderea biodiversităţii şi a serviciilor ecosistemelor.
Karl Burkart defineşte o economie verde ca fiind bazată pe şase sectoare principale:
1.Energie regenerabilă (solară, eoliană etc.);
2.Construcţii “verzi” (ex. construcţii LEED – Leadership in Energy and Environmental Design);
3.Combustibili alternativi (vehicule electrice, hibride sau combustbili alternativi);
4.Managementul apei (epurarea apelor, sisteme de colectare a apei de ploaie etc.);
5.Managementul deşeurilor (reciclare, depozitare etc.);
6.Managementul teritorial (incluzând agricultura organică, conservarea habitatelor, împăduriri la nivel urban-parcuri, reîmpăduriri şi stabilizarea terenurilor).
Curatenie
Pentru pastrarea curateniei comunitatii noastre, propunem un plan de curatenie stradala voluntara, pentru implicarea tuturor membrilor comunitatii. Astfel, se va stabili o zi din luna in care totate persoanele interesate, vor ajuta la curatarea si mentinerea curateniei la nivelul comuntatii.
O comunitate curate, reprezinta un mediu de viata sanatos! Implica-te si tu!